Am creat acest loc
virtual, unde sper ca să se adune la discuţii terminabile sau interminabile, toţi cei care pe vremuri au fost ceea ce s-au numit ,,brigadieri''. Nu cei de la canal! Precizarea nu îi exclude pe ei, cei care au fost la canal, cei care aveau denumirea oficială de brigadieri. Noi, eram neoficiali!Mă aştept să fiu etichetat ca ,,nostalgic'' şi făcut în toate felurile de catre unii sau de către alţii, dar sunt pregătit şi pentru ce e bun dar şi pentru ce e rau. De ce? Pentru ca oamenii uita lucrurile bune. Şi aceasta Brigada artistica de agitaţie, aşa cum a fost ea denumita de
către nomenclatura
comunista, consider ca a fost un lucru bun, pe care democraţia postdecembrista a spart-o, a pulverizat-o, ca pe multe alte lucruri care au fost bune. Abia in ultima vreme, timid, am vazut unele iniţiative ale unor tineri din massmedia, care nu au ştiut ce-a fost bine şi ce-a fost rău înainte de 1989. Au pornit o acţiune de a discuta cu toţi cei care au trăit înainte de 1989 şi să împărăşască tot ceea ce li s-a părut afi demn de a fi categorisit ca ,,bun'' ! Dedic aceste rânduri, ca de altfel şi următoarele care vor să vie, fostului prieten şi coleg Doru Peană, ca de altfel şi tuturor sufletiştilor care acum nu mai sunt şi care din pasiune şi oleacă de ţăcăneală au ,,bătucit'' scîndura binelor adunaţi vrând nevrâd sub genericul ,,Cântarea României''
virtual, unde sper ca să se adune la discuţii terminabile sau interminabile, toţi cei care pe vremuri au fost ceea ce s-au numit ,,brigadieri''. Nu cei de la canal! Precizarea nu îi exclude pe ei, cei care au fost la canal, cei care aveau denumirea oficială de brigadieri. Noi, eram neoficiali!Mă aştept să fiu etichetat ca ,,nostalgic'' şi făcut în toate felurile de catre unii sau de către alţii, dar sunt pregătit şi pentru ce e bun dar şi pentru ce e rau. De ce? Pentru ca oamenii uita lucrurile bune. Şi aceasta Brigada artistica de agitaţie, aşa cum a fost ea denumita de 
către nomenclatura 
comunista, consider ca a fost un lucru bun, pe care democraţia postdecembrista a spart-o, a pulverizat-o, ca pe multe alte lucruri care au fost bune. Abia in ultima vreme, timid, am vazut unele iniţiative ale unor tineri din massmedia, care nu au ştiut ce-a fost bine şi ce-a fost rău înainte de 1989. Au pornit o acţiune de a discuta cu toţi cei care au trăit înainte de 1989 şi să împărăşască tot ceea ce li s-a părut afi demn de a fi categorisit ca ,,bun'' ! Dedic aceste rânduri, ca de altfel şi următoarele care vor să vie, fostului prieten şi coleg Doru Peană, ca de altfel şi tuturor sufletiştilor care acum nu mai sunt şi care din pasiune şi oleacă de ţăcăneală au ,,bătucit'' scîndura binelor adunaţi vrând nevrâd sub genericul ,,Cântarea României''
Ar fi frumos sa citim aici povesti despre experientele si intamplarile de altadata. Sper ca cei care au facut parte din ' trupa de soc' sa se intalneasca pe acest blog si sa incerce sa readuca la viata macar o parte din acele vremuri.
RăspundețiȘtergereŞi eu sper... După 1989 au mai fost întâlniri, dar nu toată lumea putea sa vina. Poate acest mod va fi mai accesibil
RăspundețiȘtergeredumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca pe cel care a fost Doru Peana.o sa ne amintim de tine cat vom trai. wily
RăspundețiȘtergereSpre rusinea mea abia acuma am deschis si eu blogul cu brigada artistica si am citit articolul dedicat lui Doru (Dumnezeu sa-l odihneasca!). Citindu-l am retrait inca odata acele momente care atunci mi se pareau hazlii (noi atunci o faceam ca in joaca, cu placere) acuma insa am ras si cu sufletul.
RăspundețiȘtergereAdevarul este ca ai scris atat de bine ca vedeam iarasi sala mare a Casei de cultura, cu scena luminata doar de becurile din tavan ... reflectoarele, cu carcaselel lor negre si strambe fiind aprinse doar la spectacol. Oare cum o mai arata sala ? N-am mai intrat de ani buni in ea.
ȘASE: VINE SECRETARUL DE PARTID -----1
RăspundețiȘtergereCu plăcere îmi amintesc de acele clipe de brigadier, clipe care memoria mea le păstrează în congelator.
Plecam la Iași, la festivalul de umor George Topârceanu, cu un microbuz vopsit ca un papagal, condus de un șofer slăbănog –n-are importanţă numele. După ce ne-am cazat intr-un camin studentesc, s-a făcut o chetă și am cumpărat o sticlă de coniac Ovidiu la litru, pe care i-am oferit-o slăbănogului din partea noastră, cică să ne punem bine cu el.
După trei păhărele, hoherul nostru –care până atunci era morocănos și necooperant, ne-a asigurat că a doua zi, ne va plimba prin toată Moldova, nu numai în Copou sau la teiul lui Eminescu. Eram fericiți, ce mai…deja ne imaginam ce mișto o să fie ziua de mâine.
A doua zi…stupoare…sticla slăbănogului era cu aer în ea și automat promisiunile făcute, s-au transformat într-o Fata Morgana. Așa că am luat-o pe jos până la Casa de Cultură, hoheru’ duhnitor nu strica motorina pentru niște ,,descreierați’’ de la brigada artistică. Buuun. Am venit, Am văzut, Am învins ! Înapoi spre Sibiu. Noi eram șucăriți pe slăbănog, slăbănogul –pe noi.
La un moment dat microbuzul început să facă, cârrr, pârrr, mârrr, după care si-a dat duhul irevocabil: s-a stricat cutia de viteze. Timp de cateva ore noi băieții veseli, n-am stat pe uscat în tot acest timp și am citit câteva capitole din ciclul: ,,FOAIE VERDE DE ŞPAŢOI/ BUNĂ-I BEREA PE LA VOI’’. Slăbănogul ne privea cu draci, bodogănind că el nu poate face același lucru.
După vreo opt ore în total, mașina se pune în mișcare, atenționați fiind de hoher, că până la Sibiu să ne luăm gândul de la vreo oprire. Bine bine dar cu vezica nu te puteai juca.Ne-am ținut în noi vitejeşte, dar după o vreme de strâmbături și tremurături, simțeam că explodăm. Am început să îi adresăm rugăminți solemne hoherului, implorări până la lacrimi de a opri mașina, pentru a deșerta răul din noi, dar hoherul, conducea impasibil, in limitele legale, neauzind răcnetele noastre de oameni suferinzi. Mașina rula pe șosea, iar înăuntru rula filmul groazei SECHESTRATI IN MICROBUZ
ŞASE:VINE SECRETARUL DE PARTID------2
RăspundețiȘtergereLa un moment dat, unul dintre noi a găsit o sticlă goală și a incercat să-și introducă lichidul în ea, dar fără prea mare succes, jumătate din el, risipindu-se prin mașină. Văzând acestea, Skinny-boy și-a dat seama că a întins prea tare coarda, așa că s-a hotărât să oprească, doar pentru o pauză de cât sa facem un pisu mic si dragalas. Ghinionul lui a fost că a oprit într-o parcare care avea și restaurant. După ce ne-am ușurat, am intrat în crâșma cu pricina și am continuat cu din ciclul BEREA BLONDĂ-I BESTIALĂ.
Hoherul făcea spume și la propriu și la figurat, amenințăndu-ne că pleacă fără noi. După vreo 2 ore de agonie pentru el și de extaz pentru noi, am catadicsit să ne urcăm în microbuz, nu înainte de a ne mai ușura fiecare, pentru că eram siguri că până la Sibiu THE HELL DRIVE, nu ne va mai oferi această supremă plăcere.
Şi acum începe un show. Doi dintr noi ne-am așezat pe scaunele din spatele șoferului, care conducea agresiv, iritat și nervos, blestemându-și ziua când ne-a întâlnit. Dan, vorbea tare ca să audă și slăbănogul…
-Băi Ovi ! Du-te adu sticla de coniac, eu îi deschid gura cu forța și tu i-l torni pe gât. După ce îl îmbătăm, îl dăm jos de la volan, conduc eu mașina și când ajungem la Sibiu, mergem cu el direct la secretarul de partid și îi spunem că s-a îmbătat și că a trebuit să conduc eu mașina.
În acel moment, brusc hoherul a început să devină cooperant, a început să ne spună bancuri, -răsuflate ce-i drept-, toate sub imperiul unei spaime de nedescris, la auzul numelui secretarului de partid.
Dintrodată, l-am văzut mai mic și mai slab pe scaunul acela, iar volanul era imens față de brațele-i firave. Apropiindu-ne de Sibiu, hoherul a făcut o întrebare…-Domnu’ Dan, ce zici n-ar fi bine să-l ducem pe Doru Peană în Cisnădie ? Dacă vreți, io vă duc pe fiecare acasă și-apăi las microbuzu la garaj…. Așa s-a și întâmplat.
Da asa e cum spuneti. Aceasta intâmplare voiam sa o consemnez si eu cu ocazia Festivalului George Topârceanu de la Iasi. Dar am lasat-o mai la urma pentru ca este mai proaspata. Ma straduiesc sa imi amintesc de intâmplarile mai mechi si care nu sunt chiar asa de proaspete. Sunt unele care au trecut pe linga noi tipti-tiptil si nu ni le mai amintim.
RăspundețiȘtergere